To be continued....

Credea ca lumea mea o sa se opreasca la el,credea ca am sa uit sa respir,sa traiesc sa simt, sa iubesc fara el.Credea ca....credea multe ,nici acum nu stiu ce credea intr-u totul,credea si credea prost.Lumea mea niciodata nu s-a oprit nici la el nici la altcineva,si-a incetinit putin cursul,intr-adevar,dar nu a stat pe loc.Am avut momente bune si momente foarte proaste si prelungite ,am avut nopti albe care s-au terminat a fi nopti negre prelungite si infernale.Am cautat orice forma de a comunica ,de a da de el,de a ma lega de orice lucru minuscul,de a ma intoarce la el,am cautat multe si in fond mi-am dat seama ca nu am cautat nimic de fapt,doar atunci cand nu am gasit nimic.Si cu toate astea de fiecare data cand cautam ceva ma gaseam si regaseam pe mine,doar ca de fiecare data mai puternica.Poate ca am avut nevoie sa ma caut pe mine in fiecare el pe care credeam ca-l iubesc,poate ca am fost intr-o continua auto-cunoastere. Lucrurile sunt certe acum in viata mea ,nu am nevoie de nimeni ca sa supravietuiesc fizic si psihic,m-am schimbat cu fiecare zi si secunda care m-a ranit .Acum sunt doar eu,nu sunt narcisista,nu sunt aroganta,sunt asa cum ar fii trebuit sa fiu dintotdeauna ,de neatins.